Dinu Gheorghe și Marius Șumudică își iau măsuri pentru o eventuală despărțire în această iarnă de Marcos Antonio sau Marius Constantin și le caută acestora potențiali înlocuitori. Alături de berlinezul Claudiano Bezerra da Silva „Kaka”, pe lista giuleștenilor a mai apărut numele fundașului central egiptean de la Al Taawon, Amir Azmi Megahed (foto, în alb).
Jucătorul de 27 de ani și 1,90 metri înălțime a fost antrenat până de curând în Arabia Saudită de românul Gigi Mulțescu și este tentat să revină în Europa, unde a mai jucat pentru PAOK Salonic, Anorthosis Famagusta, AEK Larnaka și Diyarbakirspor. „Este un jucător foarte valoros, care vede bine jocul și pe care eu l-am dorit mult la Al Taawon. Din păcate, sub comanda mea a oscilat evoluțiile senzaționale cu cele execrabile din cauza unor probleme personale pe care le-a avut. Totuși, dacă și-a revenit și va fi 100% pregătit, Rapid ar face un transfer bun”, a afirmat Mulțescu. A jucat pe Giulești și nevasta lui e româncă
Problemele la care se referă tehnicianul sunt legate de soția lui Megahed, o româncă din Cluj-Napoca. Cei doi s-au căsătorit chiar înaintea transferului lui Amir la Al Taawon, dar aceasta nu l-a urmat pe jucător în Arabia Saudită pentru că avea un serviciu foarte bine plătit la o bancă din Cipru. Reîntregirea familiei în România este unul dintre motivele pentru care fundașul ar veni în Liga I. Fotbalistul nu este deloc străin de spiritul Rapidului. Acesta a jucat pe Giulești o repriză în Rapid – PAOK 1-0 din grupele Cupei UEFA 2005-2006. Carte de vizită Amir Megahed Perioada Echipa Meciuri-Goluri 2000-2004 El-Zamalek 12-0 2004-2006 PAOK 30-2 2006-2008 Al Shabab 0-0 2008 Famagusta 12-0 2008 Hacettepespor 4-0 2009 AEK Larnaka 5-0 2009 Diyarbakirspor 6-0 2010 Al Taawon 2-0 Naționala Egiptului 5-1
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER